luni, 28 mai 2018

timpul nostru nu ni-l ia nimeni

 "Atâta ratare mă face să cred că am fost totuși o stofă bună." 
 "Nu pot să înfloresc, scrie Alice (Alice Voinescu - Între jubilație și destrămare) la 8 mai 1945, decât într- un climat de umanitate blândă. Lipsa de măsură, instinctualul, pornirile brutale și răutatea voită sau nevoită mă deprimă până la dorința de a pieri.În fond, sunt o inadaptată în această țară pe care o iubesc cu toată ființa mea." 
 "Aș fi în stare să fac o cură de sensualism acut - să mănânc, să beau, să dansez - de ce n-am curajul să scriu și alte verbe, cele esențiale, în cazul meu?"  

duminică, 8 aprilie 2018

HAR



o legiune de Iisuşi decojeşte zăpada 
ca şi cum primăvara din mijlocul iernii le cade cu tronc 
atunci când ea îşi lasă florile în pana poetului 
şi intru la idei 

sâmbătă, 7 aprilie 2018

Soseşte Lumina! Christos a înviat!








rămîn mister
rămîn mister 
cuprinsă-n raza de lumină
rămîn mister
deşi aprinzi 
lumina




 

Sâmbăta Mare

cea mai impresionantă zi
cosmică
azi
fără părţi
de cuvânt

în spaţiul gândului
văd gândul la limita spaţiului logic
altfel nelimitat narativ şi ştiinţific
pe calea devenirii
utopic sau distopic?

vineri, 6 aprilie 2018

Vinerea Mare

   Versul este doar pentru suflet.Sensibil.
   Spiritul se satisface privind ploaia lumii.
   Picături din ploi albastre întrupând inteligibil.
   Rătăcită în aceste clipe printre oameni
   între datele nașterii și datele morții caut
   o picătură răcoroasă.
   Să înfrunt otrava veninoasă nevăzută
   la crucea mântuirii
   zic cu Iisus :
  -Tată, iartă lor, căci nu știu ce fac. Luca 23,34
  -Femeie, iată pe Fiul tău. Ioan 19, 26-27
  -Astăzi vei fi cu Mine în Rai. Luca 23,43
  -Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai lăsat. Matei 27,46
  -Mi-e sete. Ioan 19,28
  -Săvărșitu-s-a. Ioan 19,30
  -Părinte, în mâinile Tale îmi încredințez duhul Meu. Luca 23, 46

miercuri, 4 aprilie 2018

vocaţie

când două părţi două persoane
ajung în/la conflict
fiecare are dreptatea sa fiecare are vina sa
DAR
a nu se confunda
like-ul prietenia neprietenia promovarea succesul sensul
cu puterea polița prețul nuanța
comparația cu judecata de valoare