vineri, 9 iunie 2017

numele lui sfârșește cum începe numele meu

peste gene nepământene
cum să faci pomenirea timpului când prezentul e etern
și nu mai trăiesc pentru idei

nu cedez vremii
îmbracă-mă cu tine
în sărutul tău să te dezlegi de drag


eu mă topesc în nestrivire

/

lumina florilor de pe mormânt
s-a scurs ca o hartă în ochii de pământ
cruce din mine pentru cele dumezeiești
sânge suspendat de ceruri pentru cele lumești

/

o femeie nu trebuie
să uite că este femeie

iată
macii goliți de imagine peste diafragma cerului
încearcă emoția
jocului întins de nisip

și mă încurc singură în aceste răsuceli sentimentale
și caut pe cineva să-mi ghicească în palmă

va fi o vară ce depășește calendarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu