sâmbătă, 3 iunie 2017

ai putea obosi uitându-te la mine dar nu am de gând să renunţ


am vrut să spun ceva
dar se zice că nici o persoană nu-şi poate controla gândurile
mai ales după ce le-a emis

şi încă mai pritocesc

din oceanul de gânduri
în legea lor se întorc
precum un bumerang
au putere gust greutate culoare şi miros

.

masca din mască pierde realitatea
primele buze se luptă cu smalţul dinţilor
şi gura din gură cu întunericul ronţăie aparenţa

soarele din umbră cântă
se joacă de-a amestecatul şi reordonarea

e o joacă primitivă în sânul apei
atunci când câştig castingul
în ziua filmării să nu mă lase baltă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu