autoportret

albastrul taie umbre reci
frânturi de lumină zeci și zeci
strecoară păsări ce stau la pândă
aripi astre sub cer abundă

din văzduhul meu o secundă
lunecă unde sunt tu în oglindă...
albastrul taie umbre reci
frânturi de lumină zeci și zeci

și pe unde n-am fost colo în veci
cum curăț și zidesc sălbatic m-adulmeci
căci... nu zic ce gândesc - adevărul afundă
și nici nu mint ca orice anacondă
albastrul taie umbre reci


un portret desigur desenat
acolo unde Dumnezeu se bazează pe mine
pe soarta mea
și circulă cu pașaportul meu tehnic

bine creionat
hașurat
mă folosește la capacitate maximă
când sunt conștientă de mine
și ies din predestinat