heruvimul anotimpului presărat cu ochi
două mii zece
toţi deschiși în mijlocul bisericii
cu pereţi de lemn şi temelii de piatră verde
avea loc în scaunul împodobit de flori
la crucea naivă pictată exterior
unde ne era îndrăznirea
privea
ca și cum nu era nimic mai frumos
decât bucata din mine sfâșiată în primul iris
de sălta cerul
când
amestecul nostru de credință și de libertate aluneca
iar transcendentul scria detaliul
neatins
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu